Cand s-a trezit Cip-Cirip, un vint rece batea, care legana frunzele copacilor si tufele macesilor... Soarele nici nu rasarise inca si vrabiuta Cip-Cirip isi lua zborul spre prietena ei, randunica:
„O sa zburam amindoua, pana la iaz si o sa facem baie impreuna", se gindea pe drum vrabiuta, bucuroasa. „Ea in apa, eu in nisip".
Casuta randunicii era sub streasina unei case, sus, sus de tot!
Cip-cirip-cirip! facu vrabiuta, ceea ce pe limba vrabiilor insemna:
„Vecinica, Randunica
Iesi afara Surioara...
Nu-i nici cald si nu-i nici soare,
Dar e bine de plimbare..."
A stat vrabiuta, a mai strigat odata, de doua ori, apoi, sfar... a zburat spre padure. Frunzele copacilor incepusera sa se ingalbeneasca si firele de iarba nu mai erau verzi. Vrabiuta simtea ca e mai frig decat ieri, dar nu prea intelegea de ce... Si cum zbura ea, asa, mai aproape de pamint, numai ce-o vazu pe furnica. Aceasta ducea spre un musuroi un miez de piine mai mare decat doua furnici la un loc!
Vrabiuta se apropie de ea si ciripi:
„Cip-cirip, sora furnica,
N-ai vazut pe randunica?"
Dar furnica ii raspunse fara sa se opreasca «din drum:
- N-am vazut-o, n-am vazut-o... Du-te si intreaba-l pe bursuc... Eu n-am timp sa ma uit dupa randunica. Acum imi fac provizii de iarna...
Vrabiuta zbura mai repede, pana ce il intilni pe mos Bursuc, abia ducea in gura o ramura cu frunze rosioare, ca arama. Se pregatea sa-si faca culcusul. Vrabiuta se opri pe un fir de macies.
„Mos Bursuc, n-ai vazut
Vecinica, Randunica
Pe aici a trecut?"
Dar bursucul n-o vazuse pe randunica, si-i paru rau ca n-o putea ajuta pe vrabiuta. Si iar zbura vrabiuta, mai departe. In poiana, intilni o sopirla.
- N-ai vazut-o pe rindunica?... Intreba ea.
Dar nici soparla n-o vazuse si ii raspunse repede:
- N-am vazut-o, n-am vazut-o. N-am avut timp... Toata dimineata am cautat o piatra mai mare, sub care sa dorm toata iarna... In sfirsit, am gasit una!
Sopirla a plecat spre noul ei culcus, iar vrabiuta a zburat pana ia iaz la prietena ei broscuta. Salciile de pe mal isi scuturasera toate frunzele, iar nuferii nu se mai vedeau deloc. Vrabiuta se opri langa malul lacului si striga:
„Hai, broscuta Oac-oac-oac,
Iesi acum putin din lac!
Cip ci-rip-cip-cirip..."
Si iata ca broscuta iesi la mal...
- Buna ziua, broscuta! ciripi vrabiuta. N-ai vazut pe randunica? o caut de azi dimineata.
- Nu, n-am vazut-o! raspunse broscuta. Oac-Oac! Mi-am facut o casuta in namolul din fundul lacului. E asa de cald acolo! O sa dorm toata iarna. Dar ce se aude? intreba broscuta...
- la te uita, niste pasari! N-o fi si prietena noastra, randunica?
- Ba da, si eu sunt, raspunse randunica. Si cobori langa ele.
- Dar unde ai fost pana acum? intreba vrabiuta... Te-am cautat peste tot si nu te-am gasit.
- Am stat de vorba cu alte randunici, pe niste fire de telegraf si ne-am facut planul de drum.
- Cum? de ce plecati? - intrebara broscuta si vrabiuta. :
- N-avem ce manca la iarna. Aici nu mai gasim nici musculite, nici viermisori.
- Dar o sa mai vii? intreba vrabiuta.
- Sigur ca-o sa viu! la primavara.
Vrabiuta era tare bucuroasa... se gindea cum sa pazeasca mai bine cuibul randunicii, pana la primavara...
Si randunica a plecat. S-a ridicat sus, sus de tot si impreuna cu celelalte randunici, stranse in stol, au zburat mai departe spre tarile calde.
Vrabiuta ciripi in urma randunicii:
„Drum bun, rindunico!"
Apoi zbura repede spre cuib, ca sa-l deretice, sa aiba si ea adapost peste iarna
No comments:
Post a Comment