Friday, September 19, 2014

Club de weekend - prietenii lui Istetila



CLUBUL LUI ISTETILA

             La Clubul lui Istetila, prescolarii socializeaza, isi petrec timpul comunicand si leaga noi prietenii, participand la atelierele de lucru unde vor descoperi ca au talente nebanuite practicand activitati care sa le ofere in acelasi timp relaxare si distractie.

            Incepand cu data de 4 octombrie 2014, in fiecare zi de SAMBATA, intre orele  09.00-13.00, vom porni intr-o aventura plina de culoare. In cadrul atelierului vom aborda pe rand, doua teme diferite. Intr-o saptamana devenim PICTORI in cadrul atelierului de pictura, unde invatam despre tehnicile artistico-plastice, folosindu-ne degetele, palmele si de ce nu… talpile. In urmatoarea saptamana vom deveni MESTERI, in cadrul atelierului de lucru manual. Toate produsele vor fi luate acasa de catre copii!

           Inscrierile pentru atelierul urmator, se fac pana in ziua de JOI a fiecarei saptamani, anuntandu-l direct pe coordonatorul proiectului.


I.                    ATELIERUL DE PICTURA

         MOTTO: „DA-I COPILULUI IN MANA O PENSULA SI ACUARELE SI VEI VEDEA CUM INVATA SINGUR SA DESCOPERE LUMEA” (ŞTEFAN LUCHIAN)

         Intr-o atmosfera relaxanta si vesela, copiilor le sunt stimulate imaginaţia si creativitatea.  În ideea că activităţile artistice aduc lucruri, emoţii şi satisfacţii, am creat  atelierul  “Dezvoltarea gândirii creative prin experienţe artistice”.
        Procesul de explorare în sine este activitatea esenţială, iar un program educaţional de calitate va oferi copiilor ocazia de a trai experienţe creative, de a admira şi a discuta despre artă. În cadrul unor astfel de activităţi, copiii vor putea să discute despre ceea ce le face plăcere şi ce sentimente le trezeşte experienţa artistică. Deşi opera finală poate să pară, în ochii unui adult una obisnuita, copiii sunt foarte încântaţi de munca lor şi îşi  expun trăirile şi sentimentele care i-au condus în realizarea lucrării.
        Dana T., coordonatorul atelierului intuieşte trairile fiecărui copil, îi apreciază efortul depus şi nu uită că fiecare copil se află într-un alt stadiu de dezvoltare.

 

II.                 ATELIERUL DE LUCRU MANUAL

          Suntem mesteri mari si stim sa realizăm lucruri utile și frumoase!

          Atelierul  de lucru manual este conceput  astfel incat  copiii sa învețe ceva nou si util cu fiecare întâlnire la care participa, iar acest lucru se intampla printr-o activitate recreativa care  vine în completarea programului  saptamanal destul de aglomerat al copiilor.

          Lasam imaginatia sa zburde si avem libertatea de a creea si a da viata celor mai interesante proiecte. Fiecare ora de meșterit pentru noi înseamna  joaca, pentru că ne place ceea ce facem si pentru ca ne motiveaza entuziasmul copiilor.

         Asadar urmeaza sa mesterim rame de fotografii decorate cu margele si panze colorate, bratari colorate (confectionate din materiale reciclabile), globuri clopotei pentru bardul de Craciun (confectionate din cartoane de oua), tablouri cu colaje de textile imprimate si multe altele.

        Fiecare temă se bazeaza pe joc, dar si pe elemente educative, astfel copiii vor face cunoștinta cu ideea de reciclare, isi vor dezvolta imaginația si simtul practic, vor fi implicati in proiecte de grup si vor descoperi cat de amuzant poate fi lucrul in echipa. Noi nu ne plictisim niciodata la atelierul de lucru manual! 

        Materialele folosite pentru fiecare atelier sunt puse la dispozitie de catre noi, iar metodele de lucru si procesul prin care toate materialele folosite sunt combinate spre a prinde o noua viata sunt abordate pe intelesul copiilor.

 

   Dezvoltarea emoţională:

·         oferă ocazii de comunicare, de exprimare fără cuvinte;

·         asigură o cale de expresie a sentimentelor, elimină tensiunile emoţionale;

·         asigură autoaprecierea în crearea propriilor lucrări.

 

      Dezvoltarea fizică:

·         dezvolta controlul activităţii motrice fine;

·         stimuleaza discernerea vizuale;

·         oferira experienţe practice, pentru coordonarea ochi mână.

 

     Dezvoltarea aptitudinilor de factură social:

·         încurajează copii să ia decizii şi să rezolve probleme;

·         ajută copii să fie independenţi şi să-şi facă singuri planuri;

·         creează ocazii în care copii lucrează împreună;

·         ajută copii să-şi asume responsabilităţi pentru grija faţă de materiale;

·         stimulează respectul faţă de ideile celorlalţi.

 

     Dezvoltarea intelectuală:

·         imbogateste vocabularul copiilor;

·         învaţă despre culori şi forme;

·         măreste puterea de concentrare a atenţiei.

 

                                       Va asteptam cu drag la ateliere! J

No comments:

Post a Comment