Monday, September 15, 2014

Carti pentru copii

Petunia găsește o carte în iarbă. Cine are cărți e foarte deștept, se știe, așa că Petunia decide s-o păstreze. De acum va fi și ea deșteaptă și înțeleaptă. E simplu. Trebuie doar să ai o carte. Sau mai trebuie ceva?
 
Petunia este o "gâscă neștiutoare și cam prostuță" și povestea ei a devenit încă de la prima ediție, în 1950, una dintre cele mai iubite cărți semnate de Roger Duvoisin.









Dragă cititorule, știm că ești mic. Uneori treci prin încercări prea grele pentru făptura ta de copil. „Când o să fiu și eu mare și puternic?” te întrebi nerăbdător. Chiar acum, îți răspunde această poveste, și nu te mira. Dacă ai CURAJ și IMAGINAȚIE, Gruffalo cel fioros și toți cei ca el vor fugi care-ncotro.











Sunt pe lume poveşti de aventuri care te plimbă în junglă, peste mări şi ţări, pe sub pământ şi chiar prin cer, în nori. Mai sunt poveşti de adormit copiii care te plimbă încă şi mai departe, prin lumea viselor, în noapte. Poveşti fantastice sau amuzante, cu eroi frumoşi şi puşi pe vitejii sau dimpotrivă, năzdrăvani şi puşi pe şotii. Poveşti cu ciorăpei sau cu pantaloni scurţi, poveşti cu dantele sau pistoale, poveşti cu aromă de parfum sau praf de puşcă, poveşti care gâdilă sau muşcă, poveşti pentru copiii cuminţi şi poveşti pentru cei care nu ascultă de părinţi.
Ei bine, „Năsturel” este o poveste dintre cele rare, din cele care poartă numele de poveşti de suflet. O poveste care nu te poartă foarte departe, nici mai sus, nici mai jos, decât acolo, ascuns, înlăuntru, aproape, într-un loc uitat în zilele noastre în care se pune preţ doar pe ce costă scump. Un loc unde, odată intrat, descoperi că ai nevoie de atât de puţin ca să fii fericit! Ai nevoie de prietenie, de prietenie adevărată, şi mai ales de dragoste, să o primeşti… Cu condiţia să fii tu primul care o dăruieşti!


Despre Petunia, Gruffalo Nasturel si altii puteti cunoaste mai multe rasfoind cartile pe care vi le-a adus Editura Cartea Copiilor la sediul Gradinitei Yuki. Cartile sunt disponibile pentru a fi cumparate de la Gradinita.

No comments:

Post a Comment