Monday, January 5, 2015

Clubul de sambata, 10 ianuarie 2015


CLUBUL LUI ISTETILA - SAMBATA, 10 IANUARIE: 9.00 – 13.00

      Bine v-am regasit, prieteni isteti! Sper ca v-ati distrat in vacanta de iarna si abia astept sa ne povestim ghidusiile! Pentru ca se apropie Ziua Nationala a Australiei, in acest prim club pe anul 2015, ne-am hotarat sa facem o calatorie… unde credeti? Ei bine da, in Australia!  J

     Calatoria noastra imaginara va porni cu autocarul din Bucuresti spre Constanta, iar apoi urmeaza sa luam din port, vaporul pana in Australia. Drumul nostru va fi intrerupt de piratii din Insula Comorilor, care ne vor supune la diferite probe, pentru a ne lasa sa ne continuam drumul. Acesti pirati iau comori de la oamenii rai si bogati si le impart oamenilor saraci si buni. Ajunsi in Australia, vom fi invitati de aborigeni sa traim alaturi de ei, intrun trib de la poalele muntelui Urulu. Acolo, vom invata multe lucruri interesante, cu privire la modul de viata, animale existente, cantece si dansuri specifice.

     Inainte de a ne intoarce in tara, vom face un popas pe malul oceanului, unde o echipa de scafandri ne va arata frumusetile peisajului marin. Din aceasta calatorie ne vom intoarce cu un bagaj de cunostinte interesante, cu o alta perspectiva asupra lumii si cu geamantanul plin de suveniruri.

 

 

ETAPELE  CALATORIEI  NOASTRE  IN  AUSTRALIA  SUNT:

 

1.      PREGATIRI PENTRU CALATORIE: Copiii isi vor confectiona propriile bilete pentru diferite mijloace de transport.

2.      CALATORI PE CONTINENTUL AUSTRALIAN:  In cea de-a doua etapa a calatoriei, copiii vor forma doua grupuri: primul va avea de decorat steagul romanesc, iar al doilea, steagul australian. Dupa aceea, toti vor observa diferentele dintre cele doua steaguri.

3.      PIRATII DE PE INSULA COMORILOR: Tzupy, cangurul explorator ne va arata o harta, cu ajutorul careia vom stabili traseul pe care urmeaza sa calatorim pe mari si oceane. Deodata linistea este intrerupta de un zgomot puternic si de oprirea brusca a vaporului, acestea fiind cauzate de capturarea vasului de catre pirati, ce duc vaporul pe Insula Comorilor.

4.      O ZI PRINTRE ABORIGENI: In mijlocul salii vom construi Muntele Urulu, in jurul caruia vom dansa, dar si un cort al aborigenilor, in care vom descifra simboluri aborigene (soare, sageata, piatra, fulger, bumerang, sarpe) si pe care copiii vor incerca sa le reproduca pe hartie.

5.      RAMAS BUN, AUSTRALIA! Pana sa incheiem aceasta calatorie minunata, copiii isi vor confectiona cateva suveniruri, ajutati de Tzupy, cangurul explorator.

No comments:

Post a Comment